miercuri, 13 martie 2013

Spaghete cu varză creață, ceapă caramelizată și gorgonzola

Ingrediente
2 linguri ulei de măsline
2 cepe roșii mari, tăiate pe jumătate și feliate foarte subțire
1 lingură frunze de cimbru, tocate
1 vârf de cuțit fulgi de ardei iute
75ml oțet de vin roșu
1 lingură de zahăr
200ml supă de legume
400g de spaghete integrale
200g de varză creață, tocată grosier
100g de gorgonzola, fărâmițată

Mod de preparare
1. Încinge uleiul într-o tigaie mare. Adaugă ceapa, cimbrul și asezonează. Sotează-le timp de 10 minute până se înmoaie, apoi presară fulgii de ardei iute, oțetul zahărul și supa. Dă focul mai mare și ține pe foc încă 10 minute.
2. Între timp, pune la fiert o cratiță mare cu apă, adaugă sare și pregătește spaghetele conform instrucțiunilor de pe pachet. Adaugă varza în ultimele 4 minute de gătit. Scurge bine totul și transferă din nou în cratiță, adăugând puțină apă în care au fiert pastele. Pune peste spaghete amestecul de ceapă și jumătate din cantitatea de brânză și amestecă bine. Servește cu brânza rămasă.
3. V.N. per porție: 526 kilocalorii, 21g proteine, 15g grăsimi, 6g grăsimi saturate, 76g carbohidrați, 10g fibre, 12g zahăr, 0,5g sare

Sursa:www.goodfood.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu